Grupul patronat de omul de afaceri contează pe creştere la toate nivelurile businessului. Managerul aflat în fruntea holdingului, Anca Ioan, explică pentru Capital pe ce atuuri mizează. Obiectivul Ţiriac Holdings este acela de a se poziţiona în primele trei grupuri din Romånia după cifra de afaceri şi să devină una dintre cele mai råvnite entităţi cu care să faci business, explică Anca Ioan, CEO al grupului. Ea estimează că veniturile totale ale grupului vor ajung
Grupul patronat de omul de afaceri contează pe creştere la toate nivelurile businessului. Managerul aflat în fruntea holdingului, Anca Ioan, explică pentru Capital pe ce atuuri mizează.
Obiectivul Ţiriac Holdings este acela de a se poziţiona în primele trei grupuri din Romånia după cifra de afaceri şi să devină una dintre cele mai råvnite entităţi cu care să faci business, explică Anca Ioan, CEO al grupului.
Ea estimează că veniturile totale ale grupului vor ajunge în 2008 la două miliarde de euro, faţă de 1,6 miliarde realizate anul trecut. În următorii doi ani, o parte însemnată a investiţiilor este planificată în zona imobiliară, acestea urmånd să atingă valoarea de 900 de milioane de euro la finele lui 2010.
În acest moment, valoarea de piaţă ale dezvoltărilor imobiliare ale Ţiriac Holdings este de 500 de milioane de euro, dar dacă le adunăm şi pe cele aflate în proiect, valoarea depăşeşte două miliarde de euro.
Provincia, un teritoriu exploatat insuficient
Primele investiţii în acest sector ale lui Ion Ţiriac datează din 2003, mai ales în clădiri de birouri şi proprietăţi, însă în ultima vreme ele s-au diversificat. La cele amintite se mai adaugă două malluri, la Braşov şi Timişoara, cartierul Residenz şi proiectul imobiliar de lux Stejarii. „Poate că în Bucureşti piaţa mallurilor este pe cale să se satureze, dacă luăm în calcul proiectele aflate în dezvoltare. Tocm