Au făcut multe valuri, lipite cu de-a sila de Wikileaks, declaraţiile elucubrante ale lui Silviu Crăescu. Cine este Silviu Crăescu? Un soi de administrator al ambasadei americane, plasat acolo după o reţetă binecunoscut, de serviciile de informaţii. Nu ştiu exact ce anume nu a mers în această combinaţie, dar dl Crăescu, din “om bun la toate” şi confident universal al ambasadorilor, a devenit indezirabil, primind clasicul şut în fund.

Din acest moment s-au declanşat contribuţiile sale originale la scrierea şi înţelegerea istoriei relaţiilor româno-americane. Luat în braţe de câteva publicaţii dormice de creşterea tirajelor, el s-a transformat într-un soi de Pacepa, care dă în vileag păcatele celor care s-au dovedit nerecunoscători faţă de măreţele sale realizări.

Dl Crăescu a acţionat în două etape – prima imediat după licenţiere – cu un impact mediatic mult mai redus – şi a doua oară în contextual campaniei Wikileaks.

Ce spune dl Crăescu e greu de crezut, iar dacă autorii interviurilor o fac punând preţ exclusiv pe pretinsa sa onorabilitate, o fac pe riscul lor. Suspectată de lipsa de autenticitate a dezvăluirilor, autoarea ultimului interviu aducea ca suprem argument faptul că acestea sunt lucrurile care i-au fost declarate ei şi că respectivul domn se pune voluntar la dispoziţia unei comisii parlamentare (?!). Care comisie ce să afle? Cât de autentică era supărarea lui Traian Băsescu la suspendare? Asta ne putem imagina şi fără domnia sa. Că era sub influenţa alcoolului? E mai credibil Bogdan Chirieac pentru această categorie de informaţii.

Pur şi simplu, crearea acestui personaj remarcabil face parte din recuzita unei prese de scandal care nu ne ajută cu nimic să înţelegem esenţa evenimentelor. Cum nu ne ajută nici stenogramele Wikileaks.

Au făcut multe valuri, lipite cu de-a sila de Wikileaks, declaraţiile elucubrante ale lui Silviu