Am condus Dacia Duster până la Muntele Athos şi înapoi, iar singurele bătăi de cap mai serioase ne-au fost oferite de nişte butoane amplasate brambura. Sursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZ
1 /.
Două săptămâni şi aproape 3.000 de kilometri cu Dacia Duster n-au fost de ajuns pentru a putea identifica aşa cum trebuie şi, mai ales, când trebuie butoanele răspândite alandala prin habitaclul primului SUV autohton.
Doream să cobărâm unul dintre geamurile portierelor anterioare? Nicio problemă, dar numai după ce, în primă instanţă blocam uşile sau, după caz, porneam sistemul de dezaburire a lunetei. Voiam să coborâm din maşină? Nimic mai simplu, deblocarea uşilor se găsea la două click-uri distanţă, primul, neintenţionat, pe tasta desemnată să acţioneze geamurile. Şi tot aşa.
Cu excepţia problemelor endemice de ergonomie – întâlnite la toate modelele Dacia – care consternează şi amuză aproape în egală măsură, mândria industriei auto din România a fost un partener destoinic într-o aventură complexă, pe o rută care ne-a purtat din Bucureşti, prin Bulgaria până în Grecia – în vecinătatea Muntelui Athos.
Pe autostrăzi, drumuri secundare asfaltate sau nu, prin aglomeraţia oraşelor sau în pustietate – acolo unde numai cerul, arbuştii arşi de soare, bolovanii milenari şi, din când în când, vulpile care tăiau calea maşinii cu o abilitate soră cu viaţa se aflau prin preajmă – Dusterul maroniu, "rezistent" la praf, a prestat, kilometru după kilometru, cu o docilitate şi o expertiză exemplare.
Versiune de top, atracţie maximă
Maşina pusă la dispoziţie de Dacia venit în versiunea de top – Laureate 1.5 dCi – 110 CP 4x4, transmisie manuală cu 6+1 trepte – altoită cu absolut toate echipamentele şi pachetele opţionale disponibile. N-au lipsit jantele di
