Majoritatea ziarelor româneşti au scris despre cazul BBC. Subiectul a fost preluat cu relativă precizie şi maximă viteză de radiouri şi telejurnale. Nici o surpriză. Subiectul are toate ingredientele necesare unei ştiri cu carnaţie rubensiană. În centrul acţiunii se află BBC-ul, vedetă globală ce aduce strălucire oricărei producţii. Ca un James Stewart, mînat întotdeauna de idealuri, poate ca un James Dean, măcinat de remuşcări, sau, de ce nu, ca acel perfid ocean de pe planeta Solaris. Adăugaţi o sinucidere (sau crimă?), viguroase taifunuri politice la nivel înalt (chiar transoceanice), un ziarist imprudent (dar şi bine intenţionat?), deşerturile irakiene - şi scenariul se conturează. Dacă nu cumva a şi fost deja scris de unul din sprintenii piranha în costume de vară care fac naveta între Malibu şi Hollywood. BBC-ul este o instituţie respectată în România. Principiile sale sînt ades invocate în discuţiile despre deontologia şi libertatea ziaristului, dar, de fapt, nu se ştiu multe nici despre funcţionarea sa, nici despre climatul care a făcut-o posibilă şi funcţională. Drept care, cu mici excepţii, presa noastră nu s-a aruncat la analize, ci s-a limitat la spectaculoasa factologie a cazului. Am descoperit pe ici, pe colo nuanţe de uimire, chiar mici ironii, pornite de la simpla exclamaţie: "Cum, dom'le, chiar la BBC?!". După stupoare urmează concluzia. Simplă şi ea. "Păi, dacă şi ăia de la BBC... ce să mai zicem noi... sau Năstase!" N-ar fi prima oară cînd excepţia de la regulă e luată drept argument pentru impunerea unei reguli de semn contrar. Mai ales că noi vedem doar BBC World, nu şi canalele BBC destinate plătitorilor de abonamente TV. Scriam data trecută că episodul a fost stimulat şi de climatul tot mai anti-american, mai pro-arab şi implicit anti-guvernamental din cadrul corporaţiei. La rîndul ei, această filozofie s-a hrănit copios din constatarea