Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicina este totul pentru Adriana Ciurcă (PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Adriana lucrează ca medic specialist în obstretică-ginecologie la Clinica Sanostar şi spune că nu ar renunţa niciodată la ceea ce face

Adriana Ciurcă a ştiut încă din copilărie că avea să devină medic, iar acum este convinsă că această meserie i se potriveşte ca o mănuşă. „ Decizia de a alege cariera de medic a venit încă din clasa a VI-a, când am participat la un concurs care se numea «Sanitarii pricepuţi». Întâmplarea a făcut ca, exact în prima zi în care am mers acolo, să fie foarte multe urgenţe şi, pentru că nu era suficient personal, l-am ajutat eu pe medic, dându-i instrumentele. Mi-a plăcut atât de mult acea zi şi ceea ce am văzut acolo, încât m-am hotărât să continui în acest domeniu“, a spus medicul.

De la chirurgie, la ginecologie

Imediat după terminarea liceului, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş şi până în anul V şi-a dorit să meargă mai departe pe chirurgie.

O operaţie de apedicită a făcut-o însă să îşi schimbe radical opţiunea, iar o întâmplare fericită a determinat-o să aleagă ginecologia. „ După ce am fost operată, timp de şase luni nu am mai putut intra în sala de operaţii, mi se făcea rău şi atunci mi-am dat seama că nu puteam să aleg chirurgia.

Studentă fiind, întâmplarea a făcut, ca în acea perioadă să asist la o naştere la care a luat parte şi soţul doamnei care aducea pe lume bebeluşul. Când i-am văzut cât erau de fericiţi, am ales să merg mai departe pe obstretică-ginecologie“, a adăugat Adriana.

Un sfat pentru fiecare pacientă

După rezidenţiat, aceasta a lucrat, timp de cinci ani, ca medic specialist în trei spitale de stat din Mureş şi Harghita, dar situaţia economică tot mai dificilă a determinat-o să aleagă sistemul privat. În prezent, lucrează la Clinica Sanostar şi spune că nu s-ar mai întoarce niciodată într-un spital public, deşi îi lipsesc operaţiile şi naşterile „ Aveam două

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 2 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°