Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mehedinţenii vor primi zahăr şi făină de la Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Se aşteaptă, de astăzi, sosirea TIR-urilor cu alimente acordate populaţiei sărace din judeţ Conform declaraţiilor directorului de cabinet al prefectului, Florin Albei, începând de astăzi şi până la finele lunii decembrie, în Severin vor sosi zilnic două TIR-uri încărcate cu zahăr şi făină.

Produsele vor fi stocate în depozitele de la fostul abator, de aici urmând a fi preluate de primăriile din judeţ în vederea împărţirii lor către populaţia cu venituri mici. De acest program al Uniunii Europene vor beneficia 61.261 de mehedinţeni care au venituri mici, pensii mai mici de 400 de lei sau fac parte din categoria celor cu handicap grav.

Primarii nu au întocmit listele

Până la această dată, din declaraţiile lui Florin Albei, primarii din judeţ încă nu au definitivat listele cu persoanele ce vor beneficia de aceste ajutoare. „Primarii nu au întocmit aceste liste, însă ajutoarele sosesc după listele întocmite anul trecut. Vor mai exista astfel mici modificări, însă cert este faptul că nimeni nu va rămâne fără ajutoare. Persoanele cu venituri mici vor primi 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr. Astăzi vor sosi primele TIR-uri, în jur de 200 de tone de făină. Vor fi depozitate la fostul abator. De aici vor fi preluate de fiecare primar în baza listelor prezentate“, a mai declarat Albei.

Mai trebuie specificat faptul că făina provine de la o societate de morărit-panificaţie din România, iar zahărul de la o firmă din Slovacia. Întregul mod de distribuire a acestor ajutoare va fi strict monitorizat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mehedinţi.

Anul trecut, depozitul a fost pe Valea Cernei

Purtătorul de cuvânt al APIA Mehedinţi,  Constantin Chiosa, susţine că, anul acesta, întreaga acţiune va decurge mult mai bine, asta datorită faptului că depozitul central va fi în Severin.

„Anul tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 52 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 37 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 50 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 47 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°