Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4.500 de studenţi români pleacă anual să lucreze în SUA şi Europa pe timpul verii şi vin acasă cu câte 7.000 de dolari

Publicat in Ziarul Financiar, luni 24 ianuarie 2011 ·

Cel puţin 4.500 de studenţi români au plecat anul trecut să lucreze în SUA sau în Franţa, Italia şi Spania prin intermediul programului de schimb de experienţă Work & Travel, pe salarii lunare cuprinse între 500 şi 1.000 de euro pe lună.

Deşi nu strâng din salarii mai mult de 3.000 de euro în cele trei luni de program, studenţii români ajung acasă cu venituri de 4.500- 5.500 de euro, suplimentându-şi veniturile printr-un al doilea job, muncă peste program şi bacşişuri.

Andrei T. a plecat în 2007 prin intermediul acestui program în California, în timp ce era student în anul II la Facultatea de relaţii economice internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.

"Am stat trei luni şi jumătate şi am lucrat iniţial ca ajutor de bucătar, apoi ca bucătar la un teren de golf, unde lucram cam 10 ore pe zi. Nici nu se pune problema recuperării investiţiei, îmi amintesc că am venit acasă cu 7.500 de dolari", a spus Andrei.

Şi Cătălina, studentă în anul I la master în cadrul Academiei de Studii Economice, va pleca în această vară în oraşul Atlantic Beach, prin intermediul companiei American Experience, companie care se ocupă de găsirea de joburi şi consilierea tinerilor care vor să plece prin intermediul acestui program.

"Programul costă în jur de 1.000 de dolari, iar costurile totale, care includ şi cheltuielie din prima săptămână, ajung la 2600- 2.700 de dolari, pe care am înţeles că îi voi recupera", spune Cătălina. Ea va lucra într-un restaurant cu specific pescăresc pentru o perioadă de trei luni, dar va mai sta cel puţin încă două săptămâni după finalizarea programului pentru a vizita New Yorkul.

"Salariul este de 7,5 dolari pe oră şi de 10 dolari/ oră dacă voi lucra suplimentar. Taxele plătite până acum nu includ cazarea, care va costa 80 de dolari pe săptămână. Interviul de aplicare nu a fost greu, pentru că practic noi le dăm ba

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 23 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe

Mediafax acum 49 minute
Avertizarea este valabilă duminică, între orele 12.00 şi 23.00. „Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, ves

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 46 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 58 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 3 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°