Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virginel Iordache şi Brânduşel Nichitean, aleşi în Consiliul de Specialitate al Spitalului Judeţean Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 martie 2013 ·

Consilierii judeţeni Virginel Iordache şi Brânduşel Nichitean sunt noii membri ai Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Cei doi vor ocupa aceste posturi după ce au fost aleşi în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Suceava, cele două locuri din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean fiind lăsate libere după demisiile din aceste funcţii ale consilierilor Gheorghe Iacob şi Ilie Niţă. Acesta din urmă nu mai putea să facă parte din Consiliul de Administraţie deoarece a fost ales vicepreşedinte al CJ Suceava. Pentru cele două locuri libere din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean au concurat Virginel Iordache (PSD), Brânduşel Nichitean (PNL) şi Sorina Barbu (PDL). În urma votului exprimat de membrii deliberativului judeţean, Iordache şi Nichitean au obţinut fiecare câte 19 voturi, în timp ce Sorina Barbu a avut 13 voturi. Tot în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean, Brânduşel Nichitean a fost ales şi în colegiul director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar consilierii Constantin Proboteanu şi Mihai Artene în Consiliul de Administraţie al SC Drumuri şi Poduri Suceava.

Un alt consilier, Gheorghe Ghişovan, a fost ales membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Suceava. De asemenea, consilierii judeţeni Constantin Proboteanu şi Mihai Grozavu vor face parte din Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Special Bivolărie.

Consilierii judeţeni Virginel Iordache şi Brânduşel Nichitean sunt noii membri ai Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Cei doi vor ocupa aceste posturi după ce au fost aleşi în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Suceava, cele două locuri din Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean fiind lăsate libere după demisiile din aceste fu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°