Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bibliotecile din gări au funcţionat doar o zi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 mai 2008 ·

Cărţile donate în cadrul turneului „Scriitori pe Calea Regală“ au fost expuse în gări doar în ziua inaugurării. La Iaşi, Sibiu, Suceava şi Alba-Iulia, nimic nu mai aminteşte de proiectul respectiv. Sursa: Veronica D. Niculescu

1 /.

Bibliotecile donate gărilor din Sibiu, Iaşi, Alba- Iulia şi Suceava, în cadrul proiectului „Scriitori pe Calea Regală“, sunt deja file de poveste, la mai puţin de o săptămână de la finalul turneului, care s-a desfăşurat între 10 şi 14 mai. Aranjate cu fast pentru vizita scriitorilor şi a oficialităţilor aduse de Trenul Regal, rafturile au fost demontate imediat ce trenul s-a pierdut în zare, iar cărţile au ajuns sub cheie. Şefii de gară refuză să ofere prea multe informaţii şi se mulţumesc să dea vina fie pe lipsa banilor, fie pe prostul obicei al românilor de a fura.

Sala de lectură,închisă cu cheia

SIBIU.Marţea trecută, scriitorii din Trenul Regal au inaugurat, la etajul întâi al gării din Sibiu, biblioteca publică formată din patru corpuri de mobilă, cuprinzând o sută de titluri. Sâmbătă dimineaţă, nimic nu amintea de evenimentul din urmă cu patru zile. Sus, în capătul scărilor care duc la etaj, uşa spre sala de bibliotecă era închisă. Dulapurile cu cărţile erau mutate lângă o balustradă, iar volumele nu păreau să fi fost clintite de la inaugurare.

Funcţionara de la biroul de informaţii spune că la bibliotecă nu se poate intra. „Nu se poate. Nu a fost decât atunci cu cărţile, acum nu mai e nimic“, spune funcţionara, după care cere informaţii suplimentare de la şeful ei. Acesta, la rândul său, îşi sună şeful şi până la urmă purtătorul de cuvânt al CFR aduce puţină lumină asupra cazului. „Nu au fost finalizate toate lucrările din gară“, susţine Oana Brânzan.

Nu există sală de aşteptare

ALBA-IULIA.Lunea trecută, conducerea gării din Alba-Iulia sa achitat foart

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Gandul acum 55 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Ciocniri violente în campusul Universităţii California între pro-palestinieni şi contramanifestanţi

Mediafax acum 27 minute
Un ziar studenţesc de la universitate a anunţat că susţinători ai Israelului au încercat să dărâme o tabără pro-palestiniană din campusul universitar. Poliţia a răspuns la cererea de sprijin a conducerii universităţii, au transmis autorităţile. Imag

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum 58 minute
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum o ora
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Transfăgărășanul ar putea fi redeschis circulaţiei cu mult înainte de data obişnuită. Drumarii au început deszăpezirea

Ziare.com acum o ora
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie", a anunţat miercuri DRDP Braşov, pe pagina de socializare. "Am început deszăpezirea Transfăgărăşanul

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°