Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revine, Interconti şi Paulcor Volovăţ sunt laureatele Ediţiei I

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 21 mai 2013 ·

Prima ediţie a Campionatului judeţean de minifotbal pentru old-boys “Ambro” s-a încheiat cu victoria scontată a formaţiei Revine. Podiumul de premiere al competiţiei organizate de Baza Sportivă „Gârla Morii” din Lunca Sucevei, de cotidianul „Monitorul de Suceava” şi de „Ambro”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, a fost completat de grupările Interconti şi Paulcor Volovăţ, două echipe care au demonstrat cu prisosinţă de-a lungul competiţiei că-şi merită locul în trioul fruntaş. Cel mai bun fotbalist al întrecerii a fost desemnat Ovidiu Ciobanu, fostul căpitan al Forestei arătând la cei 45 de ai săi un tonus fizic de invidiat, ceea ce ne face să credem că încă ar putea să facă faţă cu brio rigorilor eşaloanelor II şi III din ţara noastră. Distincţia acordată pentru cel mai bun marcator al competiţiei i-a revenit lui Dănuţ Cornea de la Paulcor Volovăţ, acesta înscriind constant pe toată durata campionatului şi demonstrând calităţi certe de golgeter. În fine, cel mai bun portar a fost ales Alexandru Vornicu de la Interconti, una şi aceeaşi persoană cu antrenorul de box de la CSM Florconstruct Suceava, un goal-keeper cu state vechi de servicii în întrecerile municipale. Cu un premiu special s-a ales şi echipa Artra, fotbaliştii lui Iulică Corduş manifestând un fair-play deosebit pe toată durata turneului. Disticţii care să ateste participarea la ediţia inaugurală a acestei competiţii au primit însă toate cele 16 formaţii aliniate la startul întrecerii.

· Oficialităţi şi foste glorii ale fotbalului sucevean au onorat manifestările de la final

Tot într-o atmosfera de voie bună şi prietenie s-au ţinut şi manifestările care au marcat închiderea primei ediţii a Campionatului judeţean pentru old-boys „Ambro”. Mai întâi, timp de două ore, pe terenul sintetic „Gârla Morii” au fost organizate mai multe partide de minifo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°