Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte metode ciudate de a slăbi

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Renunţarea la una dintre mesele principale şi consumarea unor dulciuri în timpul gătitului se numără printre metodele ciudate, dar eficace prin care se poate slăbi, potrivit shape.com.

Consumul de ulei sau apă cu zahăr între mese

Potrivit lui Seth Roberts, un psiholog american care a pus la punct dieta Shangri-La, persoanele care beau, de două ori pe zi, 1 - 3 linguri de apă îndulcită sau 1 - 2 linguri de ulei de măsline, între mese, înregistrează o scădere a apetitului.

Condimentarea felurilor de mâncare

Adăugarea de condimente foarte aromate în mâncare poate oferi un mai bun control asupra porţiilor - creierul este astfel forţat să fie atent la noile arome. Cu cât combinaţia de arome este mai insolită, cu atât este mai eficace. În plus, condimente precum scorţişoara şi chimenul sunt pline de antioxidanţi.

Renunţarea la gustări

Nutriţioniştii recomandă de obicei cinci sau chiar şase mese mai mici pe zi. Însă, potrivit unor studii noi, o frecvenţă mai mare a meselor poate tulbura organismul, care nu mai ştie când îi este foame.

Consumarea unor dulciuri în timpul gătitului

Persoanele care gătesc pot consuma o acadea, de preferat cu arome puternice, pentru ca papilele gustative să fie ocupate. În acest fel se evită tentaţia de a gusta tot timpul din felurile de mâncare preparate.

Blocarea mirosului cu un cleşte pe nas

Mirosul joacă un rol important în modul în care este percepută mâncarea, din acest motiv se recomandă plasarea unui cleşte de rufe pe nas, păstrând nările închise în timpul mesei.

Renunţarea la una din mesele principale

Postul cu întreruperi se numără printre noile tendinţe în materie de cure de slăbire. Un post alimentar de 24 de ore poate fi perceput de organism ca un maraton al foamei, renunţarea la una -două dintre mesele principale fiind o metodă mai uşoară de a slăbi.

Prăjitură la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 24 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 54 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 27 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum o ora
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°