Preşedintele a fost aplaudat la scenă deschisă la Congresul Federaţiei Asociaţiilor de Pensionari Preşedintele Traian Băsescu a reuşit ieri să treacă în propriul cont o lovitură de Preşedintele a fost aplaudat la scenă deschisă la Congresul Federaţiei Asociaţiilor de Pensionari
Preşedintele Traian Băsescu a reuşit ieri să treacă în propriul cont o lovitură de imagine pe frontul politic al pensiilor. Prezent la lucrările primului Congres al Federaţiei Asociaţiilor de Pensionari din România, Băsescu i-a îndemnat pe pensionari să susţină identificarea şi precizarea de către guvern a surselor pentru finanţarea majorării pensiilor.
Şeful statului a ştiut să-şi ralieze rapid la cauză auditoriul, criticând regimul pensiilor speciale şi ascultând păsurile delegaţilor. Într-o sală aglomerată şi prost aerisită, un Băsescu empatic cu nevoile generaţiei vârstei a treia i-a asigurat pe cei prezenţi că nu s-a opus niciodată creşterii pensiilor, ci doar s-a îndoit de modul în care guvernul Tăriceanu va acoperi aceste majorări.
"Toată clasa politică are obligaţia să răspundă la întrebarea-cheie: precizarea surselor de finanţare pentru majorarea pensiilor după 2009", a declarat şeful statului. Băsescu a mai arătat că nu a dorit să promulge o lege care riscă să arunce anul viitor în colaps sistemul de pensii.
"Poate cu dumneavoastră pot să evit întâlnirea, dar cu mama şi cu socrii mă întâlnesc lunar, şi nu pot să le spun: Mamă, v-am minţit", a spus Băsescu, în aplauzele pensionarilor. El i-a invitat pe delegaţii federaţiei să i se alăture şi să facă "un steag" din acest deziderat. "Ca unul care cunosc năravurile clasei politice, constituirea federaţiei va face ca această categorie socială să nu mai poată fi manipulată de partidele politice", a mai spus Băsescu, stârnind noi ovaţii.
Împotriva pensiilor speciale Spre deliciul asistenţei, Băsescu