"Cui i-e frică de Virginia Woolf?", piesa care i-a adus notorietate dramaturgului american Edward Albee, poate servi pentru regizori astăzi, la aproape 50 de ani de la "botezul" primit pe Broadway, ca sursă proaspătă în abordarea, în continuare, a "dramei noi". Totul depinde de inventivitate.
Dacă textul a "şocat" în anii '60 societatea americană, considerată "puritană" la acea vreme, acum nu mai e boom, deşi rămâne o piesă excelent scrisă. De aceea, trebuie mereu inventate instrumente pentru spectacolul contemporan, în aşa fel încât o montare pe această piesă să satisfacă gustul unui public format, bunăoară, cu 40 sau 50 de ani în urmă şi al unui public aflat acum, pentru prima oară, în contact cu textul lui Albee, care vorbeşte despre o moralitate severă. Cea mai nouă variantă scenică de la noi a piesei "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" a intrat de curând în repertoriul Teatrului de Comedie. Autorul montării, Gelu Colceag, mişcat de ideea "uciderii" iluziei ce i-a servit cuplului format din personajele principale "drept sprijin în hăţişul existenţei", nu-şi propune prin acest spectacol să rezolve o problemă, să răspundă la nişte întrebări, dar bazându-se pe "replici spumoase, caractere puternice", el îi angrenează pe actori "într-un veritabil maraton actoricesc".
Fără îndoială, creatorul spectacolului a mizat şi pe renumele a doi interpreţi care în cuplu artistic, dar şi individual au mare priză la public: Emilia Popescu şi Ştefan Bănică. Ei dau naştere eroilor principali ai lui Albee: Martha şi George. Doi oameni care fac o căsnicie de 25 de ani întreţinută într-o permanentă iluzie, ca un joc ce are reguli neschimbate, se confruntă cu realitatea crudă. Au nevoie permanent de cineva pentru a-şi alimenta iluzia. Ingredientele unor astfel de întâlniri-taifasuri sunt băutura, cochetăria brutală din partea femeii, căci în vizită le vine, tr