Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rivali doar pe hârtie. România a surclasat Ungaria cu 3-0 pe Arena Naţională şi a trecut pe locul 2 în grupă

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Naţionala de fotbal a României a câştigat clar, cu 3-0, partida de pe Arena Naţională disputată în faţa Ungariei, din preliminariile Campionatului Mondial din 2014.

Naţionala pregătită de Victor Piţurcă a făcut un meci entuziasmant în faţa propriilor suporteri, învingând la scor de neprezentare tivala tradiţională Ungaria. "Tricolorii" au avut 1-0 încă din minutul 2, după ce Marica a profitat de o eroare copilărească a fundaşului Guzmics şi l-a învins pe portarul Bogdan cu un şut plasat. 28 de minute mai târziu, acelaşi Marica avea să-i "aşeze" mingea lui Pintilii la 23 de metri de poarta adversă, jucătorul Stelei trimiţând balonul exact în vinclu. Prima ocazie notabilă a ungurilor a venit avia cu minute înainte de pauză, când şutul de la distanţă al lui Hajnal a fost boxat de Tătăruşanu în corner. După pauză, tot românii s-au arătat mai periculoşi în ofensivă. Astfel, Stancu (min. 70) şi Adi Popa (min. 71) au avut golul în vârful ghetei, însă au ratat incredibil din situaţii de singur cu portarul. În cele din urmă, Tănase a marcat pentru 3-0 la capătul unei acţiuni personale care a evidenţiat încă o dată fragilitatea defensivei maghiare. Astfel, România a reuşit o victorie mare în faţa vecinilor din vest, graţie căreia a urcat pe locul secund în grupa D, cu un total de 13 puncte. Marţi, pe Arena Naţională "tricolorii" vor înfrunta Turcia (5-0 cu Andorra, 10 puncte), într-un meci care se anunţă decisiv pentru şansele lor la calificarea la baraj.

ROMÂNIA: Tătăruşanu - Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ - Bourceanu, Pintilii - Torje, Maxim, B. Stancu - Marica

UNGARIA: Bogdan – Vanczák, Guzmics, Liptk, Kadar – Koman, Korcsmar, Varga, Dzsudzsak – Bode – Szalai

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 32 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 42 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°