Străzile Brestei, Fermierului sau Poligonului arătau astăzi ca lacurile de acumulare Craiovenii care stau pe Fermierului sunt sătui de apă până-n gât. „Sunt de azi-dimineaţă afară. Ne căznim să dăm apa din curte. Din ’73 stau aici şi nu s-a schimbat nimic. Mai se scurge apă şi-n fântână, că n-o mai putem bea“, se plânge bătrănul de 86 de ani, Sabin Ioana, resemnat totuşi că altădată era mai rău. Ploaia de noaptea trecută i-a inundat grădina de zarvaturi, din care nu crede să mai poată salva ceva. Dar şi cu asta s-a obişnuit de mai bine de 30 de ani încoace de când stă pe Fermierului.
„Vai de noi!“
Ştefan Dimieru locuieşte pe o alee care dă în strada Fermierului, la numărul 32, chiar în capăt. Dimineaţă nu putea ieşi în faţa porţii fiindcă toată porţiunea de drum era sub apă. „Aici când plouă şi trebuie să pleci undeva, că n-ai încotro, de desclaţi de ciorapi, iei papucii şi pantofii îi ţii în mână până treci de apă şi îi încalţi după. Stau eu de 25 de ani aici şi e la fel. Tot am mai cărat noi locuitorii pietriş şi am mai aruncat pe stradă“, povesteşte Ştefan Dimieru, supărat că nu scapă odată de problema inundaţiei. Din curtea familiei Iancu apa ţâşnea ca la robinet. „Am fost nevoiţi să facem un bazin din ciment în care trângem apa din curte şi cu un furtun o scoatem pe stradă, că unde să se ducă, dacă n-avem canalizare. În alee nu-i putem da drumul că ajunge la vecini“, spune Vergica Iancu.
Ploaia nu doar le inundă curţile, dar le distruge fântânile. Ştefan Dimieru spune că de duce după apă potabilă pe strada Poligonului sau în zona Combinatului, unde este o cişmea unde apa vine de la Izvarna. Apă era din plin azi şi la intersecţia de pe Brestei unde se lucrează la canalizare. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, puhoaiele au intrat în trei case din Craiova, din care două sunt în cartie