Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Nuţu şi Sile Cămătaru merg la puşcărie. Curtea Supremă le-a menţinut pedepsele

Publicat in Adevarul, vineri 11 mai 2012 ·

La ultima decizie din “Dosarul Cămătarilor”, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au condamnat la 6 ani, respective 13 ani de închisoare.

UPDATE: Înalta Curte de Casaţii şi Justiţie a respins recursule formulate de inculpaţi şi a menţinut sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti.

Frații Nuțu și Sile Cămătaru au dominat lumea interlopă şi afacerile necurate, din stradă ani la rând. Potrivit procurorilor, gruparea condusă de cei doi, era structurată pe principiile unui grup criminal organizat.

Autoritățile spun că reţeaua Cămătarilor „şi-a extins sfera de influenţă în cadrul lumii interlope a municipiului Bucureşti, având pretenţia să obţină beneficii materiale de pe urma oricăror activităţi infracţionale care erau derulate de membrii grupării sale ori de către persoanele care ajungeau să se afle sub controlul său”.

Astfel, reţeaua Cămătarilor ar fi comis numeroase infracţiuni de cămătărie, lipsire de libertate, deposedare de bunuri sau trafic de persoane.

Alături de cei doi frați în 2008 au fost trimise în judecată încă 31 de persoane printre care mama și sora acestora. Un an mai târziu, Tribunalul Bucureşti, prima instanță care a judecat dosarul, a decis să îl condamne pe Nuţu Cămătaru la 13 ani de închisoare, iar pe Sile la 15 ani.

Curtea de Apel Bucureşti, cea care a judecat apelurile membrilor clanului a decis însă reducerea pedepselor. Astfel, Nuţu Cămătaru a primit 6 ani de închisoare în timp ce fratele său a rămas cu 13 ani din condamnarea iniţială de 15 ani.

Procurorii au decis să atace această sentință cu recurs. Procesul a ajuns astfel pe rolul instanței supreme care urmează să decidă astăzi când se va pronunța.

La sfârșitul anului trecut frații Cămătaru au părăsit închisoarea după ce au ispășit pedepsele primite în alte dosare. În total cămătarii au fost trimiși în judecată în 10 dosare penale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 56 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°