Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie foto în Portugalia: un român şi un portughez şi-au îndreptat aparatele foto spre Delta Dunării

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Fotografii Alexandru Tomazatos şi Jose Luis Jorge vernisează, pe 8 noiembrie, la Lisabona, expoziţia „România. Peisaje acvatice. Delta Dunării“, care ilustrează frumuseţea naturii şi a pescuitului din Deltă, precum şi calmul dintotdeauna recunoscut al pescarului.

Cei doi artişti realizează un interesant tandem plastic, plasat la frontiera dintre artă şi antropologie. Fotografii privesc spre subiectul ales prin intermediul a două obiective şi reflectă sensibilităţi complementare.

Alexandru Tomazatos îi vede pe oamenii Deltei ca pe nişte membri uitaţi ai propriei familii, încercând cu tandreţe să aducă la lumină un întreg evantai de trăiri - de la tristeţe şi înverşunare până la bucurie şi speranţă. Jose Luis Jorge, odată ajuns în Deltă, pare cuprins de nostalgia Amazoniei şi, cu vână de reporter, caută să înregistreze, asemenea înaintaşilor săi exploratori, secrete, ritualuri şi îndeletniciri domestice, semnele unui exotism straniu şi familiar.

Expoziţia rezultată din colaborarea celor doi este expresia unei priviri atente, care caută nu atât sensul plastic al secvenţelor surprinse, cât autenticitatea lor. Este un pescuit sui generis de imagini, fără momeală, în care principala virtute a pescarului dintotdeauna - răbdarea - este răsplătită prin capturi uluitoare. Panotarea expoziţiei a încercat să alterneze, subtil concertat, cele două sensibilităţi şi experienţe artistice, dorind să surprindă nu doar muzica apelor Deltei, ci şi foşnetul uman care le însoţeşte.

Delta Dunării, arealul în care cel de-al doilea fluviu al Europei se uneşte cu Marea Neagră, a fost grav afectată de regimul comunist, care a ţinţit, printre altele, spre desecare şi o agricultură agresivă. În 1991, Delta a fost inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO (prin programul „Om şi Biosferă“). Oamenii Deltei ocupă mai puţin de 20% din acest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 52 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 31 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 34 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 39 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°