Ziarul englez Times vede arena "cîinilor" pe locul 8 în topul stadioanelor Europei
Greu de crezut, dar adevărat. În opinia jurnaliştilor de la cotidianul Times, stadionul Dinamo e pe locul 8 în topul celor mai tari arene din Europa. În urma unui Signal Iduna Park (Dortmund), a unui San Siro (Milan, Inter), a lui Allianz Arena (Bayern) sau a Bernabeului (Real), dar înaintea celebrului Camp Nou al Barcelonei! Dacă în discuţie n-ar fi una dintre cele mai prestigioase şi mai serioase publicaţii din lume, ai lua-o drept glumă.
La alcătuirea clasamentului, englezii n-au contabilizat facilităţile, care în "Groapă" nici nu prea există, securitatea şi alte criterii cu care lucrează UEFA. Au mers pe factorul "look": "O pistă de alergare e suficientă pentru a distruge credibilitatea unui stadion. Totuşi, arena lui Dinamo e o operă de artă a şic-ului din timpul Războiului Rece. Eşti întîmpinat de statui staliniste înainte de a ajunge în faţa unui castron adîncit. Nişte trepte largi, aflate în spatele uneia dintre porţi, te duc pe gazon. Îţi şi poţi imagina căruţul unui bebeluş zguduindu-se pe scări. Iar cel mai aproape de loje sînt balcoanele blocurilor din vecinătate".
Ziarul englez Times vede arena "cîinilor" pe locul 8 în topul stadioanelor Europei
Greu de crezut, dar adevărat. În opinia jurnaliştilor de la cotidianul Times, stadionul Dinamo e pe locul 8 în topul celor mai tari arene din Europa. În urma unui Signal Iduna Park (Dortmund), a unui San Siro (Milan, Inter), a lui Allianz Arena (Bayern) sau a Bernabeului (Real), dar înaintea celebrului Camp Nou al Barcelonei! Dacă în discuţie n-ar fi una dintre cele mai prestigioase şi mai serioase publicaţii din lume, ai lua-o drept glumă.
La alcătuirea clasamentului, englezii n-au contabilizat facilităţile, care în "Groapă" nici nu prea există, securitatea şi alte criterii cu