În şedinţa în urma căreia Timişoara a fost retrogradată, iar Craiova dezafiliată, Sandu s-a lăudat cum l-a răpus pe Iancu, iar Dragomir a venit cu propuneri în funcţie de interesele personale.
Fotbalul românesc e ca o rană infectată din care, din când în când, iese puroiul. Ultimul caz concret? Stenogramele şedinţei Comitetului Executiv al FRF din 20 iulie 2011 în care s-au luat două decizii capitale: dezafilierea Universităţii Craiova şi retrogradarea celor de la Poli Timişoara în Liga a II-a.
Documentele, publicate în ediţia de ieri a „Gazetei Sporturilor", reflectă perfect degradarea mecanismelor care conduc fotbalul nostru. În stenograme şochează, în primul rând, limbajul folosit. De departe cea mai surprinzătoare afirmaţie îi aparţine lui Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, care a perceput retrogradarea Timişoarei ca pe o victorie personală în faţa lui Marian Iancu, finanţatorul bănăţenilor. În stenograme apar, halucinant, termeni ca „regulat" şi „i-am tras-o".
În plus, „Naşul" îl atacă şi pe un alt om din conducerea bănăţenilor, Gheorghe Chivorchian. „Marian Iancu a încercat să-şi bată joc de noi şi să ne păcălească prin tot felul de inginerii financiare cu un alt personaj cu care are activitate şi care se numeşte Chivorchian, care e un fals. În faţă râde şi e drăguţ, în spate are tot felul de aprecieri", e declaraţia consemnată a lui Sandu.
Iancu: „Se bucurau că ne-au distrus"
Contactat de „Adevărul", Marian Iancu a comentat conţinutul documentelor. „Cei care conduc fotbalul românesc sunt un grup bine organizat. Când îşi propun ceva duc la capăt, asta e concluzia pe care o putem trage. Ei savurau acolo o victorie pe care şi-o propuseseră şi în care şi-au pus toată energia. Setea de răzbunare l-a făcut pe Mircea Sandu să aibă acea remarcă vulgară. Cuvintele lor arată cât de mult şi-au dorit să ne distrugă.