Camera de Comerţ şi Industrie Braşov anunţă lansarea perioadei de consultare publică pentru Ghidul Solicitantului aferent Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) 2007-2013, Axa Prioritară 1 - Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie, Domeniul de intervenţie 1.1 - Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, in special a IMM, Operaţiunea b) - Sprijin pentru implementarea standardelor internaţionale.
Perioada de consultare publică se va finaliza pe 1 octombrie 2011. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile (cifră de afaceri anuală netă de maxim 2 milioane euro), întreprinderile mici (cifră de afaceri de cel mult 10 milioane euro), dar şi întreprinderile mijlocii, care au o cifră de afaceri de până în 50 de milioane de euro pe an.
În cadrul programului, cheltuielile eligibile vor fi cele legate de înfiinţarea, modernizarea şi acreditarea laboratoarelor de încercări şi etalonări, cele pentru dotarea laboratoarelor de încercări sau etalonări sau chetuielile aferente implementării şi/sau certificării sistemului de management al calităţii ISO9001, a sistemelor de management al mediului ISO 14001, EMAS sau echivalente, sau sistemului de management integrat calitate/mediu. De asemenea, sunt eligibile şi cheltuielile aferente certificării produselor, proceselor şi/sau a serviciilor destinate întreprinderilor Intensitatea maximă a ajutorului financiar nerambursabil este de 70% din totalul cheltuielilor eligibile pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici, respectiv 60% pentru întreprinderile mijlocii, dar nu mai mult de 840.000 lei. Finanţarea nerambursabilă nu poate fi mai mare de 20% din valoarea cifrei de afaceri anuale, înregistrată de către întreprinderea solicitantă în ultimul exerciţiu financiar încheiat, cu excepţia proiectelor ce vizează înfiinţarea, moderni