Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China va investi masiv în Europa, dar nu toate achiziţiile sunt bine-venite

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 iunie 2012 ·

Investiţiile directe chineze în Europa s-au triplat între 2006 şi 2009 şi din nou în 2011 şi ar putea ajunge la 250-500 miliarde de dolari în Europa în acest deceniu, potrivit unui raport al firmei americane de cercetare eco­nomică Rhodium Group preluat de Thomson Reuters.

Economia Chinei a crescut foarte puternic în ultimii ani, iar investiţiile directe chineze în străinătate nu au reuşit iniţial să ţină ritmul. Însă situaţia urmează să se echilibreze, ceea ce înseamnă că marile companii chineze vor direcţiona fonduri importante către exterior, în căutarea de noi tehnologii şi branduri care să le ajute împotriva concurenţei.

După două triplări consecutive în perioadele 2006-2009 şi în 2011 (la 10 mld. $), in­vestiţiile externe chineze în Europa au ajuns la zece miliarde de dolari anul trecut. Rhodium Group estimează că valoarea totală a inves­ti­ţiilor externe chineze va ajunge la 1.000-2.000 miliarde dolari între 2010 şi 2020.

Până în prezent, Europa a atras aproximativ un sfert din investiţiile chineze, iar dacă această tendinţă se menţine, Europa ar putea atrage însă 250-500 miliarde dolari între 2010 şi 2020 prin fuziuni şi achiziţii sau proiecte green field.

"Chiar dacă investiţiile chineze ar fi mai mici, iar Europa nu ar atrage o cotă atât de mare din această sumă, sunt previzibile investiţii anuale medii însumând 20-30 miliarde de dolari din partea Chinei în următorii 10 ani", notează raportul, adăugând că majo­ritatea companiilor chineze investesc pe termen lung, ceea ce înseamnă că Europa trebuie să caute în primul rând soluţii pentru problemele structurale cu care se confruntă.

Pe de altă parte, banii Chinei nu vin fără riscuri. Europa ar putea fi expusă unui mai mare grad de volatilitate în cazul în care economia Chinei are dificultăţi, iar companiile chineze ar putea repatria active valoroase după ce le cumpără din Europa.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 40 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 6 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°