Poliţiştii de frontieră constănţeni au intervenit, sâmbătă dimineaţă, în ajutorul unui turist a cărui ambarcaţiune de agrement rămăsese fără propulsie la aproximativ 300 de metri de plaja din dreptul staţiunii Mamaia, reuşind aducerea acstuia la mal, în condiţii de siguranţă.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 09.30, un bărbat în vârstă de 50 ani, din Sighişoara, a alertat autorităţile după ce motorul ambarcaţiunii de agrement cu care se plimba pe mare s-a defectat, la aproximativ 300 de metri travers de plaja Cazino din staţiunea Mamaia, şi nu avea mijloacele necesare pentru a o aduce la ţărm.
Imediat au fost anunţaţi telefonic poliţiştii de frontieră să intervină, iar la faţa locului au ajuns două ambarcaţiuni care au reuşit să remorcheze şalupa, pe care au dus-o în siguranţă până în Portul Turistic Tomis.