Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu a declarat ieri, la întoarcerea de la Viena, că finanţarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav este la un pas de a fi obţinută. „Am fost la Viena, însoţit de vicepreşedintele Attila Kovacs, pentru a discuta ultimele aspecte ale acestui împrumut. Cei de acolo doreau să mai clarifice anumite chestiuni înainte de a da drumul la finanţare”, a precizat Aristotel Căncescu. Şeful CJ a mai fost la Viena şi cu preşedintele IntelCan, Ronald Weissberger şi cu consultantul proiectului, Nicolae Ivan. Un alt aspect care a fost discutat la Viena a fost cel legat de Put Option, adică de garanţia pe care Consiliul Judeţean trebuie să o ofere în cazul în care, în primii trei ani de funcţionare a Aeroportului, pierderile vor fi mai mari de un anumit cuantum. „Nu cred că se va ajunge la judeţul să suporte vreo sumă. Studiul făcut de una din cele mai mari firme de profil din lume, Mott McDonald, arată că aeroportul de la Braşov va avea un trafic destul de mare care să permită plata tarelor către bancă numai din funcţionarea sa”, a adăugat Aristotel Căncescu.
Împrumutul pe care Intelcan îl ia de la ERSTE Brank Austria este de 79 de milioane de euro, iar pentru realizarea proiectului Consiliul Judeţean participă cu 14 milioane de euro, iar IntelCan cu alte 7 milioane de euro. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu a declarat ieri, la întoarcerea de la Viena, că finanţarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav este la un pas de a fi obţinută. „Am fost la Viena, însoţit de vicepreşedintele Attila Kovacs, pentru a discuta ultimele aspecte ale acestui împrumut. Cei de acolo doreau să mai clarifice anumite chestiuni înainte de a da drumul la finanţare”, a precizat Aristotel Căncescu. Şeful CJ a mai fost la Viena şi cu preşedintele IntelCan, Ronald Weissberger şi cu con