Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meserii de partid

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 mai 2007 ·

INMULŢIREA PARTIDELOR a dezvăluit la mulţi lideri şi fruntaşi conduite şi reflexe stranii. Acestea devin insă de inţeles, dacă observăm că viaţa de partid presupune şi nişte meserii proprii, care nu seamănă cu acelea practicate in afara politicii. De pildă, meseria de ţuţăr. In condiţia ţuţărului, adică a lingăului care se ţine tot timpul după şef, intră şi trădarea. Trădarea unui ţuţăr e intotdeauna compensată de trădarea altui ţuţăr, de la adversari, aşa că nimeni nu-l blamează pe trădător. Mai ales că trădător te naşti, nu devii. O altă meserie foarte apreciată e aceea a funcţionarului care face absolut tot ce i se cere, fără să fie remarcat de nimeni. Ca şi cum nici n-ar exista. Intr-un partid, astfel de indivizi, aparent lipsiţi de personalitate, dar eficienţi şi, mai ales loiali la orice oră din zi şi din noapte, neobosiţi in productivul lor anonimat, sunt aur curat. Cele mai multe din meseriile existănd numai pe durata prezenţei unui partid in cămpul luptei pentru putere nici n-au un nume. Au numele persoanelor care le practică.

AM FOTOGRAFIAT la Paris o căsuţă din poveşti, delicată şi cochetă, comprimată intre două blocuri cenuşii, de căte 20 de etaje fiecare. La prima vedere, părea să fi fost construită de un indărătnic sau de un aventurier pe culoarul ingust dintre cele două imobile monumentale. In fapt, ea se afla acolo de mai bine de un veac. Iar dacă o găseam vulnerabilă şi semănănd a jucărie, era din cauza urieşeniei celor două blocuri. Nu trebuia să fii foarte isteţ ca să inţelegi ce s-a intămplat: proprietarul nu a vrut să o văndă. Strada fusese căndva plină de căsuţe drăguţe, dar numai bătrănelul care locuia de zeci de ani in ea se războise cu lumea nouă, şi pe moment căştigase. O victorie cu necazuri de toate naturile, deoarece giganţii din preajmă ii luau căsuţei soarele şi il făceau pe proprietar, in ochii noilor locuitori ai cartierul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 40 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 33 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Şoferiţa care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, judecată şi pentru ucidere din culpă

G4Media acum o ora
Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Şoc pe piaţa IT din Cluj. O mare companie anunţă că închide şi concediază peste 130 de oameni

Mediafax acum 3 ore
Producătorul va închide studioul din Cluj şi va concedia toţi cei 136 de angajaţi care lucrau acolo. Studioul era deschis din august 2010. Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999 şi mai deţine un studio de jocuri în Bucureşti. Angajaţii

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°