Azi e ziua Presei. M-a invitat la petrecere. O să mă duc. Ce ziarist aş fi dacă n-aş profita de nişte fursecuri moca? N-am urări pregătite, nu i-am luat niciun cadou. Îi dedic (din nou) acest text publicat mai demult în rubrica mea "Din laptopul unui zeţar" de pe blogul Active Watch. La mulţi ani, dragă!
Scrisoare de amor
Te-am iubit, nenorocito! Ai ieşit din bordel pe la sfârşitul lui ’89, ai început să te fâţâi în văzul lumii aproape goală, numai cu un steag găurit pe şolduri, şi îţi dădeai aere de fată mare. Lumea n-avea ochi decât pentru tine. Şi nimic fără tine nu se întâmpla, nicăieri. Miroseai aţâţător a cerneală şi a sânge. Atunci te-am cunoscut şi atunci m-am îndrăgostit nebuneşte de tine. O noapte ai fost a mea, numai a mea, când mi-ai şoptit numele cu buzele tale de plumb. Eram amândoi într-o tipografie veche, ne creşteau aripi şi înotam împreună într-un ocean de cuvinte fierbinţi. Am ştiu că vei fi a mea, că voi fi al tău. Ţi-am luat piciorul fin, de hârtie, mi l-am aşezat pe grumaz şi ţi-am jurat să fiu servitorul tău credincios pe viaţă. Sclavul tău. Dimineaţă, te-ai aruncat nesătulă în orgia acelui început de lume şi ai început să treci de la unul la altul prin tot oraşul, pe doi lei. Am plâns cu poza ta în pumni, dar te-am iubit şi mai mult, ca un nătâng, caiafă adorată, scumpa mea!
Ai uitat repede toate jurămintele noastre din noaptea aceea de început. Te-ai făcut soră bună cu cei ce te siluiseră înainte şi le-ai slujit cu credinţă. Dar umblai pe faţă şi cu noi, tinerii şi visătorii cavaleri de carton, îndrăgostiţi de tine, încrezători în menirea ta înaltă. Iar mie, mai ales mie, îmi arătai când şi când genunchiul şi mă lăsai să ţi-l ating şi să-i închin ode.
Pentru că am scris pe pielea ta albă, velină, un descântec de prostie, numit pamflet în limbajul tău uneori atât de sclifosit, am fost închis în puşcărie la
