Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Portret/Dorin Vasiliu: Omul care alină durerea animalelor

Publicat in Adevarul, joi 3 septembrie 2009 ·

De 15 ani, Dorin Vasiliu se luptă să pună animalele pe picioare. Pe lângă patrupede obişnuite, medicul a tratat animale exotice, precum iguane şi şerpi boa.

În cei apoape 15 de ani de când este veterinar, Dorin Vasiliu a consultat câteva mii de animale. Primii pacienţi au fost chiar propriii săi câini, pe care i-a tratat în anul II de facultate, când avea în jur de 20 de ani. Îngrijorat că aceştia nu mai mâncau şi slăbeau văzând cu ochii, i-a dus la un veterinar care le-a stabilit diagnosticul. A decis să le acorde singur tratamentul, cu oarecare emoţie pentru că era vorba de medicamente injectabile. S-a bucurat enorm când a văzut că patrupezii reacţionează bine şi se însănătoşesc pe zi ce trece.

Pacienţii doctorului nu sunt numai câini, pisici sau păsări. Nu de puţine ori, veterinarul a trebuit să dea primul ajutor unor iguane, şopârle sau chiar şerpi boa care, din cauza neatenţiei stăpânilor, au suferit diferite accidente. Deşi este obişnuit cu ghearele şi colţii, omul a trebuit să-şi învingă teama şi să vindece animale speriate de moarte.

„Atunci când eşti veterinar, te poţi aştepta ca la uşă să-ţi apară orice pacient – cu coadă, cu pene, cu coarne sau cu clopoţei, toţi trebuie trataţi la fel şi fără discriminare. Bineînţeles, când pacientul cu indigestie are câţiva metri lungime, sâsâie şi ţi se încolăceşte pe mână, lucrurile nu mai sunt chiar aşa simple!“, povesteşte amuzat doctorul Vasiliu.

S-a trezit cu un boa la cabinet

Primul şarpe pe care a trebuit să îl trateze a fost un boa constrictor, lung de doi metri, pe care stăpânul l-a adus la cabinet pentru că avea o boală de piele. Nu i-a căzut bine când a zărit ditamai reptila la uşă. Până atunci văzuse şerpi boa doar la televizor sau în cărţi, însă niciodată nu i-a avut ca pacienţi.

Cum nu ştia foarte bine cum se tratează un astfel de animal, s-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°