Mesajul a fost trimis. Multumesc!

21 de copii din judeţul Iaşi îngheţau de frig în case. Au fost duşi în centrele de plasament UPDATE

Publicat in Adevarul, vineri 3 februarie 2012 ·

În utlima săptămână, 21 de copii din judeţ au fost luaţi de lângă părinţi şi duşi în centrele de plasament. Motivul: în casele în care locuiau era extrem de frig.

Ora 10.45 Asistenţii sociali au inspectat locuinţele pe care le aveau sub supraveghere şi au constatat că în casele mai multor familii erau temperaturi aproape la fel de scăzute ca afară.

21 de copii au fost duşi în centrele sociale, urmând ca după ce temperaturile vor creşte să se întoarcă alături de familii.

„Noi avem două camere la centrul din Tătăraşi şi-i putem adăposti acolo până se îndreaptă vremea. Le asigurăm şi masa. Se vor întoarce lângă părinţi când temperaturile vor fi mai ridicate“, spune Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Cum se bucură unii copii din Iaşi de ninsoare: au improvizat un derdeluş pe malul Bahluiului FOTOGALERIE

Ora 10.40 Oamenii legii spun că din primele cercetări se pare că bebeluşul nu a murit din cauza frigului, ci pentru că suferea de mai multe afecţiuni medicale. „S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. S-a dispus efectuarea necropsiei. Rezultatele preliminarii arată că a fost vorba despre o moarte patologică cu cauze medicale“, spune Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Ora 10.21 Primarul comunei Fântânele spune că familia în care s-a întâmplat nenorocirea este dezorganizată.„Este o familie cu probleme, dezorganizată. Asistentul social mergea regulat la familie pentru a face verificări. La ultimele vizite chiar spunea că în casă era curăţenie. Acum nu ştiu ce să zic. Ferească Dumnezeu pe toată lumea de aşa nenorociri“, spune Sorin Chelariu, primarul comunei Fântânele.

Ora 9.58 Descoperirea a fost făcută de asistentul social din comuna Fântânele. Mama bebeluşului mai are trei copii. Aceştia au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum o ora
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°