Dick Cheney, fost vicepreşedinte al lui George W. Bush, a părăsit viaţa politică americană în 2009, dar fiica sa, Liz, a anunţat marţi că va candida la Senatul american în 2014, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Astăzi îmi lansez candidatura pentru Senatul american", a anunţat ea într-o înregistrare video publicată pe YouTube.
"Ultimii patru ani şi jumătate au fost deosebit de devastatori", a declarat ea în acest mesaj. "Preşedintele a lansat un război împotriva drepturilor noastre garantate de al Doilea Amendament (portul de armă), a lansat un război împotriva libertăţilor noastre religioase", a enumerat ea, reluând marile teme republicane: scăderea impozitelor şi o apărare puternică.
Liz Cheney, în vârstă de 46 de ani, a ocupat în timpul preşedinţiei Bush (2001-2009) mai multe posturi în cadrul diplomaţiei americane dar nu este o personalitate foarte cunoscută a partidului republican.
Ea se va confunta în cadrul primarelor organizate în 2014 cu senatorul republican în exerciţiu Mike Enzi. Alegerile vor avea loc în noiembrie 2014.
Eventuala sa alegere, în statul rural şi conservator Wyoming (vest), nu va modifica echilibrul de forţe din Senat, deoarece locul aparţine deja republicanilor.
Democraţii dispun de o majoritate redusă de doar 54 de locuri din totalul de 100 din Senat, în timp ce Camera Reprezentanţilor este controlată de republicani.
Dick Cheney, fost vicepreşedinte al lui George W. Bush, a părăsit viaţa politică americană în 2009, dar fiica sa, Liz, a anunţat marţi că va candida la Senatul american în 2014, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Astăzi îmi lansez candidatura pentru Senatul american", a anunţat ea într-o înregistrare video publicată pe YouTube.
"Ultimii patru ani şi jumătate au fost deosebit de devastatori", a declarat ea în acest mesaj. "Preşedintele a lansat un război împotriva dre