Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să vină Polonia! Tadici e fericit: "Sperăm să plecăm cât mai târziu acasă, din Serbia, poate chiar pe 23 decembrie!"

Publicat in Adevarul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Deşi a fost mulţumit de rezultatul meciului cu Cehia, Gheorghe Tadici s-a arătat deranjat de atitudinea rezervelor României care au intrat în partea a doua a jocului. Selecţionerul conştientizează că de-abia acum începe greul pentru naţionala noastră şi avertizează că orice adversar este dificil de acum înainte.

Gheorghe Tadici: "Un prim obiectiv l-am îndeplinit. Cu puţină şansă, puteam să terminăm chiar pe locul 1 în grupă. Locul 2 poate pentru unii era nesperat într-o grupă cu Germania şi Ungaria. Jocul cu Cehia a fost ceva mai lejer pentru noi, iar în repriza a doua s-a văzut. Nu sunt de acord cu atitudinea unor jucătoare care au intrat în repriza secundă. Statutul de profesionist le obligă să se respecte. Sper ca ele să fi învăţat ceva în jocul de azi. Sper să intre foarte concentrate în următoarele jocuri şi să nu mai greşească atât de mult. Sunt mulţumit de rezultat.

De acum înainte începe competiţia adevărată. Nu va fi deloc uşor, Polonia are multe jucătoare experimentate, care joacă în campionatul Germaniei sau la echipe de Liga Campionilor. De mâine dimineaţă, ne vom axa pe pregătirea jocului cu Polonia. E greu să le ţii concentrate pe jucătoare. Scorul meciului cu Cehia e suficient, mă bucur că ne-am ferit cu accidentări, sperăm să plecăm cât mai târziu acasă, dacă se poate pe 23 decembrie (n.r. ziua când se joacă finala)", a spus selecţionerul la conferinţa de presă.

Nu contează cu cine vom pica în sferturi, dacă trecem de Polonia. Indiferent cine va fi, trebuie să joci handbal ca să ai şanse de calificare. Sper ca printr-o mobilizare totală, să avansăm în fazele superioare ale competiţiei. Fetele sunt bine pregătite, au capacitatea de a reveni. La ora jocului cu Polonia trebuie să fie montate. Nu mai vreau să mai avem fluctuaţii, aşa cum s-a întâmplat cu Germania. Sunt echipe puternice de acum înainte, care speculează orice greşeală", a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 6 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

De ce nu se vor consuma cartofi prăjiţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Mediafax acum 8 ore
Jocurile Olimpice de la Paris vor găzdui cel mai mare restaurant din lume: cantina satului olimpic. Rezervat doar sportivilor, acest spaţiu va fi o ocazie de a reînnoi gastronomia tradiţională franceză în ochii lumii, inclusiv prin interzicerea serv

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°