Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnirea cu directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss, că după ultimele evoluţii privind explorarea resurselor din Marea Neagră a devenit de înţeles că România nu va mai vinde cei 10% din Petrom, fiind un noroc faptul că nu s-a reuşit vânzarea în 2011, informează Mediafax..
"România va deveni un jucător important pe piaţa energiei în următorii 10 ani, dacă vom fi norocoşi cu Marea Neagră. În orice caz, am urmărit evoluţiile. Sincer, sunt extrem de mulţumit de ceea ce se întâmplă şi acum toată lumea cred că a înţeles că nu vom mai vinde cei 10% din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut anul trecut cei 10%", i-a spus Băsescu râzând lui Gerhard Roiss, care este şi preşedintele Consiliului de Supraveghere a Petrom.
Acesta i-a răspuns preşedintelui Băsescu că dezvoltarea industriei energetice din România reprezintă acum o şansă importantă în viitor pentru tineri, iar şeful statului l-a aprobat.
CITEŞTE ŞI:EXCLUSIV. Cum am cumpărat un loc de PARLAMENTAR de la partidul lui Dan Diaconescu în 24 de ore. ÎNREGISTRAREA DISCUŢIEI: 50.000 de euro CASH este taxa de participare alături de echipa noastră
Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, estimată pentru o perioadă de 10 ani, ar putea asigura independenţa energetică a României în privinţa gazelor naturale, a declarat recent directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
"Această descoperire pe care o numim noi sonda Domino 1 este o estimare de acumulare de gaze de circa 42 de miliarde până la 84 miliarde de metri cubi de gaz. Producţia ar putea începe pe la sfârşitul decenului acesta, undeva spre anii 2018", a declarat Gheorghe la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro TV pe 7 octombrie.
Ea a arătat că în prezent sunt evaluate datele şi ar mai trebui şi alte s