Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenomen astronomic EXTREM DE RAR, la începutul lunii iunie. Planeta Venus se va interpune între Pământ şi Soare

Publicat in Gandul, luni 28 mai 2012 ·

La începutul lunii următoare, mai exact pe 5 şi 6 iunie, vom avea parte de un fenomen astronomic extrem de rar, informează BBC. În cele două zile, planeta Venus se va interpune între Soare şi Pământ, dând naştere unui spectacol ceresc care va mai fi vizibil abia peste 105 ani.

Trecerea planetei prin faţa astrului diurn va bloca o mică parte din lumina emisă de acesta, dând naştere unui fenomen asemănător unei eclipse. Astfel, Venus va putea fi observat pe suprafaţa discului solar ca un mic punct întunecat, cu un diametru de 30 de ori mai mic de cel al Soarelui. Totuşi, specialiştii spun că nu se va întuneca ca în timpul unei eclipse adevărate şi că nu trebuie să privim cu ochiul liber către Soare.

Deşi are loc la aproape un secol, fenomenul astronomic se produce în două etape, la câţiva ani diferenţă. Astfel, deşi ultima oară când a avut loc a fost în iunie 2004, înainte de acest moment el a mai putut fi vizibil doar în anul 1884. Următoarele două treceri ale Venus printre Pământ şi Soare vor avea loc abia în 2117, respectiv 2125.

Dacă la începutul tranzitului cerul va fi senin, locuitorii din America de Nord, Hawaii, nordul şi vestul Americii de Sud, nordul şi estul Asiei şi Australiei, Japonia, Noua Guinee şi Noua Zeelandă vor putea observa fenomenul, urmând ca la sfârşitul trecerii el să fie vizibil şi pentru cei din toată Australia şi toată Asia, Alaska, Indonezia, Europa de Est, estul Africii şi Insula Madagascar.

Venus este una dintre cele mai uimitoare planete ale Sistemului Solar. Temperatura de la suprafaţa acesteia ajunge la 470 de grade Celsius, suficient de mare ca să topească orice metal. Presiunea acestei planete ajunge la 90 de atmosfere, o valoare echivalentă cu cea pe care o întâlnim în oceane, la 1.000 de metri adâncime.

Corpul ceresc este înconjurat de gaze toxice şi nori de acid sulfuric,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 14 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 8 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°