Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC BRAŞOV: „Nu mă miră niciun rezultat din Liga I”

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 13 septembrie 2011 ·

Daniel Isăilă, antrenorul lui FC Braşov, a fost invitat duminică seara la emisiunea moderată de Ovidiu Ioaniţoaia, „Recursul etapei”. Devenit deodată interesant, mai întâi după „renumirea” în funcţia de antrenor principal şi apoi pentru remiza cu Rapidul, „Isă” a vorbit despre ce se întâmplă la Braşov. Referitor la egalul din „Regie” de sâmbătă, el a spus: „cu riscul de a părea lipsit de modestie, eu am anticipat un rezultat pozitiv. Nici apropiaţii nu credeau ce le spuneam, dar eu ştiam că dacă vom juca cum ştim, cu presing avansat, susţinut de mai mulţi jucători, cu mingi directe în spatele lor, îi vom surprinde şi vom putea scoate ceva”. Conducerea Rapidului „a luat foc” când la faultul dur al lui Bruno Madeira asupra lui Deac, arbitrul Haţegan nu l-a eliminat pe jucătorul Braşovului. Isăilă a admis că arbitrul a fost prea blând, dar nu că ar fi dezavantajat voit gazdele. „Când am revăzut şi eu meciul, mi-am dat seama de gravitatea atacului lui Madeira, chiar dacă nu a fost cu intenţia de a lovi. A fost totuşi un fault dur, dar dacă vedem prestaţia lui Haţeganu în ansamblu, ambele echipe au fost dezavantajate, noi de exemplu am avut penalty clar la faultul lui Bozovici asupra lui Kanu. Asta e, se greşeşte, dar de acolo până la a-l acuza pe arbitru de lucruri necurate, e cale lungă.” Despre surprizele înregistrate în această etapă în liga I, tânărul antrenor al Braşovului a replicat sec, „pe mine nu mă miră nici un rezultat, echipele de la noi au puterea de a se bate de la egal la egal între ele”.

„Ai pierdut un joc, schimbi antrenorul”

Chestionat de moderator de fluctuaţia de pe banca „galben- negrilor”, Daniel Isăilă a răspuns. „Prima oară a fost despărţirea de Conceicao. Ştiu că Tony discutase cu preşedintele nostru despre un plan de investiţii, acesta nu s-a realizat, el nu a fost mulţumit temându-se probabil că aşa nu putea atinge obiectivul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°