Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuba: Liderul Raul Castro propune limitarea numărului de mandate prezidenţiale

Publicat in Romania Libera, duminică 17 aprilie 2011 ·

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a propus, ieri, ca durata maximă în care o persoană ar putea conduce ţara să se limiteze la două mandate, a câte cinci ani, relatează NewsIn.

În plus, Raul Castro a precizat că şi-ar include şi mandatul lui în această măsură.

Propunerea, făcută la primul congres din ultimii 14 ani al partidului unic din Cuba, este fără precedent în istoria comunismului de la Havana, remarcă BBC, citat de NewsIn.

Preşedintele cubanez a promis, de asemenea, "întinerirea sistematică" a guvernului şi a arătat că partidul are nevoie de autocritică şi de o reînnoire a conducerii. Singurul lucru ce ar putea ameninţa revoluţia este "incapacitatea noastră de a ne îndrepta greşelile", a spus liderul politic.

Propunerea lui Raul Castro a surprins, însă mişcarea de deschidere a regimului nu a mers mai departe permiţând, de pildă, funcţionarea mai multor partide sau alegeri libere, comentează BBC.

În discursul său, Raul Castro a prezentat cu precădere planul său de a reduce rolul statului în economie, încurajând iniţiativa privată. În viziunea liderului cubanez, este nevoie de cinci ani pentru a moderniza modelul economic al Cubei. Castro a arătat că deja 200.000 de oameni s-au declarat întreprinzători privaţi după ce în octombrie anul trecut a anunţat primele schimbări, ceea ce dublează numărul cubanezilor care lucrează pe cont propriu.

Educaţia şi sistemul de sănătate vor rămâne garantate de stat, dar subvenţiile masive la bunurile de bază vor fi retrase, iar cheltuielile sociale vor fi "raţionalizate", a spus Castro. El a insistat însă că este "ireversibil" caracterul socialist al Cubei şi nu va fi permisă acumularea de proprietăţi.

Congresul Partidului Comunist va dura patru zile, iar cei 1.000 de delegaţi vor aproba în totalitate sau măcar o parte dintr-un pachet de 300 de măsuri de reformă. Ei îi vor alege, de asemen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 38 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 22 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 54 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°