Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piese de teatru celebre, la Reduta

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 28 noiembrie 2013 ·

Primul festival de teatru pentru amatori propune şase piese jucate de trupe din România şi Italia

Actori amatori din întreaga ţară, dar şi din străinătate, vor putea fi urmăriţi de către publicul braşovean, vineri şi sâmbătă, pe scena Centrului Cultural Reduta, în cadrul Festivalului de Teatru „A.M. - Actor”. Proiectul iniţiat de către Marian Râlea vine în aprecierea actorului care alege să practice această disciplină după orele de serviciu şi „a cărui iubire pură şi necondiţionată pentru teatru depăşeşte de multe ori iubirea actorului profesionist pentru profesia sa”, a explicat celebrul actor braşovean. Râlea este considerat a fi şi „părintele spiritual” al trupei de actori amatori a Centrului Cultural Reduta, despre care spune că „o cetate ca Braşovul avea nevoie de «Redoute». De altfel, abia aştept să-i văd şi pe actorii din celelalte oraşe care vor fi prezenţi la festival şi pentru a căror pasiune am un deosebit respect. Ei sunt exemplu pentru noi, toţi cei care facem această meserie”. Chiar afişul evenimentului doreşte să redea puritatea şi pasiunea nestinsă a actorilor prin cele două scaune, cel alb şi cel roşu.

Pe lângă „Redoute”, pe scenă vor mai fi prezente cele mai importante trupe româneşti de amatori din Călăraşi, Caracal, Mediaş şi Lugoj, dar şi o trupă italiană, cea a Teatrului „Impiria” din Verona. Directorul Marius Cisar ne-a explicat că „Reduta susţine teatrul jucat de amatori, a cărui tendinţă este, din păcate, de scădere, chiar până la pierdere”. Scopul festivalului este tocmai de a impulsiona şi aduce oameni talentaţi din domeniu cât mai des pe scenă şi de a pune în legătură această comunitate cu posibili colaboratori care pot sprijini realizarea şi distribuirea producţiilor viitoare.

Braşovul, tradiţie veche în teatrul de amatori

Încă din secolul trecut, documentele vorbesc despre existenţa unor formaţii de art

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 31 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 47 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°