Spre deosebire de alte locuri unde a fost condamnat postmortem sau în contumacie, la Chişinău comunismul trăieşte omniprezent.
În mai 2010, eram la Chişinău, împreună cu Vladimir Tismăneanu, Bogdan Cristian Iacob şi Cristian Vasile, pentru a reprezenta Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc la un schimb de experienţă cu colegi din instituţii şi comisii similare din Europa de Est. Gazdele erau membrii Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Republica Moldova (CSARCTRM), cei meniţi a fi – în concepţia organizatorului evenimentului, Fundaţia Soros – principalii beneficiari ai schimbului de experienţă, pentru că, atunci, Comisia moldoveană se afla încă în timpul mandatului. O masă rotundă cu acelaşi scop, dar într-un format diferit, avusese loc la Bucureşti, în martie 2010.
În timpul conferinţei de la Chişinău, desfăşurată, ironia sorţii, în hotelul Codru, fostul hotel al Partidului Comunist, s-au auzit dintr-o dată vociferări puternice de afară. Ne-am lămurit repede că era vorba despre un protest organizat de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Nu, nu erau tovarăşi cărunţi şi nici bătrâni nostalgici, ci câteva zeci de tineri frumoşi, bine îmbrăcaţi şi bine organizaţi. Maestru de ceremonii era Mark Tkaciuck, deputat comunist, cândva consilier al fostului preşedinte Vladimir Voronin, scriitor de texte ideologice şi considerat un fel de eminenţă cenuşie în partid. Tkaciuck dădea tonul de la portavoce, iar tinerii repetau cuminţi lozinci grave: „Opriţi răfuiala politică!“, „Jos fascismul!“, „Jos Ghimpu!“. Pe pancartele protestatarilor stătea scris: „Anticomunismul e fascism“, „Nu fascismului, Jos Comisia Ghimpu!“, „Hitler, Mussolini, Antonescu sînt mîndri de voi“, „Jos Ghimpler!“ (combinaţie dint