Mai mulţi analişti au evocat în ultimul timp un posibil aranjament al României cu FMI ca o modalitate de a face faţă efectelor negative ale crizei economice mondiale.
Sebastian Vlădescu a sugerat chiar un volum al asistenţei de cca 25 de miliarde de dolari, care să fie accesat la nevoie de România.
Şi eu cred că este înţelept să avem centuri de siguranţă, având în vedere trăsături/ vulnerabilităţi ale economiei noastre precum: deficite externe mari; dualitatea sistemului monetar cu multe credite denominate în euro şi alte valute; presiunile mari pe bugetul public etc. Aceste vulnerabilităţi fiind mai vizibile în condiţiile crizei de lichidităţi pe pieţele internaţionale.
Dar nu împărtăşesc teza că un aranjament cu FMI este cuvântul de ordine în realizarea unor centuri de siguranţă pentru balanţa de plăţi externă şi finanţarea bugetului public. Cred că este bine să folosim la maximum posibilităţile oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană. Am în vedere posibilitatea de a putea beneficia de o linie de finanţare de tip swap cu Banca Centrală Europeană (BCE), aşa cum a făcut deja Polonia, care să suplimenteze, la nevoie, rezervele BNR. Şi cu banca centrală a Elveţiei se poate realiza un astfel de aranjament, având în vedere că există în România numeroase credite eliberate în franci elveţieni.
Nu trebuie neglijată facilitatea existentă la nivelul Uniunii, de 25 miliarde de euro, care este destinată asistenţei pentru ţări ce pot avea dificultăţi cu balanţa de plăţi. O altă posibilitate este recursul la fonduri suplimentare ale Băncii Europene de Investiţii, care pot finanţa lucrări de infrastructură, dezvoltarea IMM-urilor şi chiar sprijini sectoare economice (în condiţiile de relaxare, fie temporară, a regulilor privind ajutorul de stat).
Autorităţile publice din România pot să capitalizeze şi dorinţa unor acţio
