Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZA ZONEI EURO: Şase săptămâni pentru salvarea monedei unice. Ministrul Leonard Orban: "Există pericolul să nu se adopte bugetul UE, ceea ce ar duce la dezintegrarea Uniunii"

Publicat in Gandul, duminică 25 septembrie 2011 ·

Pe fondul temerilor privind reintrarea economiei globale în recesiune, România are, în teorie, un avantaj deosebit faţă de multe alte state: accesul la peste 20 de miliarde de euro din fonduri europene.

Gradul real de absorbţie în cazul proiectelor derulate prin Fondul de Coeziune, fie că este vorba despre cele de Mediu, de Transporturi sau de politici regionale, este însă de doar 3,7%, în contextul în care economiştii susţin că atragerea fondurilor europene reprezintă cea mai importantă şansă, dacă nu chiar singura, a României de a reporni cât mai repede economia.

Noul şef al gestionării fondurilor UE din România: "Se apropie momentul în care vom începe să pierdem bani"

Leonard Orban, numit recent în funcţia de ministru al Afacerilor Europene, trage semnalul de alarmă: "Se apropie momentul în care vom începe să pierdem bani". "Mi-am propus un obiectiv clar: ca la sfârşitul anului 2012 să atingem un grad de absorbţie de 20%", a declarat fostul comisar european în cadrul emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro TV duminică dimineaţă.

Întrebat dacă fondurile europene pot constitui acel motor de creştere economică de care are nevoie România, Leonard Orban a subliniat: "Va trebui. E obligatoriu". El a dat ca exemplu de îmbunătăţire a situaţiei faptul că acum câteva zile Comisia Europeană a aprobat două proiecte de autostrăzi pe bani UE, respectiv Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu.

Pe lângă incapacitatea administrativă a României de a atrage fondurile europene există însă un alt mare risc, pe viitor, privind stimularea creşterii economiei locale cu bani de la UE: criza din Uniune şi discuţiile din ce în ce mai dure privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

România, alături de alte nouă state, va fi marginalizată de cele 17 state ale zonei euro

"Sunt foarte multe semne de întrebare (în ceea ce priveşte evoluţia economică a Uniunii,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 44 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 51 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°