Am văzut pentru prima dată filmul „Reservoir Dogs“ prin 1995, într-un apartament înghesuit din strada Feteşti, undeva, pe la marginea Bucureştiului. Pe vremea aceea, acolo locuia Cristi Puiu.

El avea o adevărată colecţie de filme de calitate, pe care le cumpărase, pe casete video, din Elveţia, şi din când în când îmi punea să văd câte o bijuterie din cinemaul experimental, independent sau nonconformist. Tarantino îşi lansase cu un an în urmă cel de-al doilea film al său, „Pulp Fiction", şi făcea figură de copil teribil al cinemaului.

Am văzut multe filme cu imagini şocante - şi înainte, şi după vizionarea respectivă din sufrageria lui Puiu - dar există o scenă în „Reservoir Dogs" care mi s-a întipărit în minte şi pe care o consider şi acum cea mai violentă din câte mi-a fost dat să văd în vreo producţie cinematografică. Asta în ciuda tuturor eviscerărilor, decapitărilor sau torturilor medievale pe care mi le-au arătat alte filme.

În scena de care vorbesc, se întâmplă lucruri mult mai soft decât acestea. Suntem într-o hală părăsită, şi avem trei personaje: unul e întins pe jos, într-o baltă de sânge (fusese împuşcat în burtă), altul e legat de un scaun şi are o bandă lipită peste gură, iar altul, în cămaşă albă, tocmai scoate un brici din cizmă. În ciuda briciului, pare un băiat simpatic. Mai mult, se gândeşte să facă şi atmosferă şi caută la radio o melodie faină. O găseşte şi începe să danseze relaxat. Pare că nu vrea altceva decât să se bucure de melodia aceea. La un moment dat, se opreşte din dans, se apropie de cel legat de scaun şi-i taie o ureche. Victima geme înfundat.

După ce termină treaba, îl vedem pe torţionar cu urechea în mână. Face glume cu cel de pe scaun şi i se adresează spunând ceva urechii pe care-o are în mână. Pare în continuare un băiat simpatic. Îi spune celui legat „nu pleca, mă întorc imediat" şi iese di