"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care dacă-i cere fiul său o pâine să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii" (Pilda "Stăruinţa în rugăciune", Evanghelia după Matei).
Am preluat integral această pildă, exceptând numerotarea paragrafelor, aşa cum este făcută în Biblie. De altfel, am convingerea că fiecare pildă din Noul Testament este ca o casă, care adăposteşte lucruri valoroase, dar nu putem privi către un lucru pentru a înţelege arhitectura casei, deci nu putem interpreta un singur paragraf, fără a privi contextul sau pilda, în întregime. Pilda "Stăruinţa în rugăciune" dezvăluie aspecte frumoase, dar şi ascunse ale rugăciunii. Cu toţii cunoaştem expresia "cere şi ţi se va da", dar ne-am aplecat mai puţin atenţia asupra observaţiei pe care o face Iisus în legătură cu "primirea". El ne spune că "primim" de la Dumnezeu ceea ce cerem şi asta se întâmplă fără dubii. "Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să le daţi copiilor voştri daruri bune, cu atât mai mult Tatăl va da lucruri bune celor care cer". Vedeţi, Tatăl le dă lucruri bune celor care cer! Iar acum vă spuneţi; "Doamne, păi eu am cerut şi aia, şi aia, am cerut să fiu fericit, am cerut să iubesc şi să fiu iubit, dar sunt singur cuc". Fiecare dintre noi ar putea face o listă uriaşă, poate mai lungă decât efectele adverse şi secundare ale unor medicamente, fiecare ar scrie acolo câte a cerut şi i s-a dat invers, de câte ori a bătut şi i s-a închis uşa, de câ