Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier Complexul România de Mihaela Michailov Regia: Alexandra Badea Scenografia: Liliana Cenean Video: Tom Brânduş Cu: Diana Dumbravă, Răzvan Oprea, Carmen Ungureanu, Eduard Adam, Ioan Andrei Ionescu, Raluca Zamfirescu, Mihai Calotă Sociologic vorbind, există trei atitudini posibile faţă de trecutul comunist: nostalgia, revolta şi indiferenţa (eventual, în combinaţii de trei luate cîte două); nostalgia e reacţia naturală a celor care în 1989 trecuseră de prima tinereţe şi a celor, eventual mai juni, pentru care democraţia a însemnat un regres în poziţionarea socială (cei care au beneficiat direct de pe urma regimului constituie o minoritate), revolta e proprie celor care au avut personal de suferit sub comunism (foştii deţinuţi politici, exilaţii, cei ale căror averi au fost naţionalizate etc.) şi tineretului educat, mai ales acelora care la Revoluţie aveau vîrsta conştiinţei de sine, iar indiferenţa… Ei bine, indiferenţa revine generaţiei celor care au 20 de ani şi tuturor celorlalţi. E categoria ignoranţilor şi a celor care nu vor să ştie, în formarea căreia proasta gestionare a memoriei în procesul de învăţămînt are un rol hotărîtor. Şi nici teatrul nu a făcut prea multe în construirea unui sistem de reflecţie asupra trecutului recent, cel puţin pînă de curînd. „Procesul comunismului“, un fel de proiect al Teatrului Naţional din Bucureşti (spun “un fel de”, fiindcă existenţa lui pare a fi în strînsă legătură cu preferinţele regizorilor pentru texte de această factură) iniţiat sub directoratul lui Ion Caramitru, reuneşte, oficial, două spectacole – Comedie roşie de Constantin Turturică, în regia lui Alexandru Tocilescu, şi Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vişniec, pusă în scenă de Florin Fătulescu –, un al treilea – Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea – putînd să intre