Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ideea lui Radu Mazăre pentru turism pe litoralul românesc: să-i atragem pe arabi şi ruşi cu fete frumoase

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 14 august 2010 ·

Primarul Constanţei crede că, pentru atragerea turiştilor străini, „trebuie să ne adresăm altor pieţe decât s-au adresat ei (Ministerul Turismului) până acum şi cu frunza şi cu TUI, respectiv nemţilor care vin cu 20 de euro/zi, şi că trebuie să mergem pe piaţa rusească şi arabă”. Sursa: Andreea Dogar

Radu Mazăre şi-a expus propunerea la întâlnirea de la Mamaia dintre Elena Udrea şi primarii de pe litoral. La întâlnire au mai luat parte hotelieri, agenţiile de turism şi reprezentanţi ai Asociaţiei Litoral Delta Dunării. Pentru atingerea acestui scop, ”trebuie să vindem cea mai bună imagine din România, fetele frumoase, nu este nicio ruşine", a încercat să-i lămurească primarul Constanţei.

El a dat exemplu Venezuela, cunoscută pentru fetele frumoase şi pentru distracţii. Mazăre crede cp „staţiunea Mamaia poate să atragă turişti bogaţi şi care nu sunt interesaţi de cum e vremea, dacă plouă sau sunt 24 grade, că arabii nu vin la Mamaia ca să facă plajă, vin la distracţie şi să cheltuie bani". Mazăre a adăugat că o altă piaţă pe care ne-am putea promova fetele frumoase este cea rusă.

Sugestia primarului a fost primită cu prudenţă de ministrul Udrea. „Nu ştiu dacă este cel mai puternic argument pe care România îl are faţă de aceste pieţe". Elena Udrea a adăugat că anul trecut, România şi-a prezentat oferta turistică în Dubai, iar la Moscova funcţionează în continuare un centru de informare turistică.

Expert în turism: "Ne-ar putea diferenţia"

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) România, Corina Martin, s-a arătat entuziasmată de propunerea lui Mazăre. „Cred că nu are rost să nu admitem că avem fete frumoase şi că asta, la un moment dat, ne-ar putea diferenţia de alte ţări. Ruşii, arabii ar căuta o destinaţie atractivă în care să poată cheltui mult, să se poată simţi foarte bine, o destinaţie în care să aibă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°