Premierul desemnat Victor Ponta şi vicepreşedintele PNL Mihai Voicu au, la ora transmiterii acestei ştiri, o întâlnire cu liderii UDMR.
Din partea UDMR sunt prezenţi Kelemen Hunor, Marko Bela, Verestoy Attila.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că va avea luni dimineaţă o întâlnire cu premierul desemnat Victor Ponta, cu care va discuta "teme politice", spunând că el nu a întrerupt niciodată dialogul cu Ponta şi cu liderii USL.
"Am vorbit cu Victor Ponta. Eu niciodată nu am întrerupt dialogul cu Victor Ponta şi cu liderii USL. Am stabilit că ne întâlnim luni, la ora 10.00, iar temele discuţiei vor fi politice. La întâlnire UDMR va participa cu o delegaţie de trei-patru persoane", a spus Kelemen.
Senatorul UDMR Marko Bela a susţiut că este "cam greu" pentru Uniune să susţină un guvern care promite, ca primă măsură, anularea unei HG privind drepturile minorităţilor, afirmând că "ar fi o premieră foarte tristă şi foarte periculoasă în România să se anuleze un drept deja dobândit".
Şi senatorul UDMR Verestoy Attila a declarat, vineri, că UDMR va avea luni o discuţie cu USL.
"Apteptăm în mod concret să vedem cum arată programul de guvernare. Vreau să mă uit foarte atent ce planuri politice au, mai ales în ceea ce priveşte unele măsuri care ne privesc direct, e vorba de Hotărârea de Guvern privind Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş. Vom avea o discuţie luni cu USL", a precizat Verestoy.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că la UMF Târgu Mureş nu a fost respectată autonomia universitară, iar el va restabili legalitatea acolo, evitând însă să precizeze clar dacă va abroga HG privind Universitatea de Medicină şi Farmacie.
Întrebat dacă USL ar putea accepta condiţionări din partea UDMR privind UMF Târgu Mureş, pentru ca UDMR să susţină Guvern