Supercupa României marchează debutul într-un nou sezon al fotbalului de-acasă. Dar despre bucuria reîntoarcerii oficiale în iarbă nici nu poate fi vorba. Momentul este bântuit de o acalmie fără cusur. Suporterii Stelei și ai Petrolului par să cheltuiască pentru fotbal doar ceea ce nu le-a ajuns pentru alte treburi mai serioase. Iar trofeul, oricât ar fi el de super, nu pare capabil să dezmorțească orgolii nici chiar în bătătura celor două combatante. Steaua și Petrolul lasă impresia că Spuercupa nu reprezintă decât un oarece deranj. Un deranj amical care precede adevărata examinare la care echipele românești vor fi supuse de cupele europene.

Întâmplarea din Supercupa României rămâne un aperitiv al fotbalului, aperitiv care, protejat de uitare, se va constitui cândva în argument statistic pentru palmaresul unuia dintre cele două cluburi. Și-atât! Mult mai interesant mi se bare barajul de sâmbătă seara. Baraj în cadrul căruia Rapidul și Chiajna își vor disputa șansa de a continua în Liga 1. Interesul despre care vorbeam nu este însă stârnit de vreun oarece partizanat suportericesc. Nu contează care dintre cei doi pacienți vor fi condamnați să se chinuie și pe mai departe în liga lui Mitică. Evenimentul în sine reprezintă o premieră care pecetluiește durabil fotbalul românesc. Acest baraj nu reprezintă decât o demonstrație viguroasă a faptului că în competițiile interne funcționează impecabil dictatura mediocrității. Fruntașii fotbalului au demonstrat că, prin vot popular, pot transforma oricând regula în neregulă. Votul popular al fruntașilor din fotbal a demonstrat că normalitatea poate avea oricând definiții negociabile. Iar de vom ajunge de râsul lumii, n-avem decât să ne consolăm cu ideea că cel puțin prostia ne este mondială.

Supercupa României și barajul de supraviețuire în Liga 1 prefațează, prin caracteristicile lor, o nouă ediție de