În timp ce nume-roasele rapoarte despre încălzirea globală avertizează cu privire la dispariţia tot mai accentuată a speciilor, în Australia au fost descoperite sute de specii de corali moi şi alte vietăţi.
În timp ce nume-roasele rapoarte despre încălzirea globală avertizează cu privire la dispariţia tot mai accentuată a speciilor, în Australia au fost descoperite sute de specii de corali moi şi alte vietăţi.
Descoperirea a fost făcută în cursul a trei expediţii, menite să identifice impactul poluării şi al încălzirii globale asupra acestor regiuni din largul coastelor australiene. Expediţiile au fost organizate începând cu luna aprilie a acestui an până în prezent în insulele Lizard şi Heron din Marea Barieră de Corali şi Reciful Ningaloo din nord-vestul Australiei, în cadrul unui recensământ al speciilor marine.
“CHIAR SUB NASUL NOSTRU”. “Am fost în locuri foarte accesibile, cunoscute oamenilor de foarte mult timp. Chiar acolo, sub nasul nostru, am găsit aceste specii noi. Mesajul important al acestei descoperiri este că în această zonă trăiesc specii de care noi nu ştiam până acum”, a declarat cercetătorul Julian Caley, de la Institutul Australian pentru Ştiinţă Marină.
În timpul expediţiilor au fost luate mostre din recifurile moarte, care în prezent găzduiesc mii de specii de vieţuitoare. În zonele cu habitate de corali, cercetătorii au găsit aproximativ 300 de celenterate moi, cu schelet calcaros, dar numai jumătate dintre ele erau cunoscute, zeci de specii de crustacee mici (dintre care este cunoscută doar o parte), un exemplar rar din familia Maxillipiidae, specii noi de crustacee sub formă de crevete, un exemplar din specia rară de meduze Cassiopeia (fotografiată pe fundul oceanului, cu tentaculele ridicate spre suprafaţă, pentru ca algele adăpostite pe ele să captureze lumina solară), precum şi zeci de insecte