Runda a XI-a a campionatului eşalonului al treilea a complicat şi mai mult situaţia în seria a VI-a în care evoluează şi cele două formaţii braşovene. Formaţiile gazdă şi-au adjudecat 4 victorii lăsând oaspeţilor un singur succes şi acela a fost la Tărlungeni unde formaţia locală, Unirea, a cedat în compania rezervelor prim divizionarei din Bistriţa. Uniriştii pierd astfel al doilea meci pe propriul teren, ajungând în zona inferioară a clasamentului. În schimb cealaltă braşoveană a rămas neînvinsă după cinci meciuri consecutiv, situându-se în continuare la bătaie pentru podiumul clasamentului. Egalul braşovenilor la lidera clasamentului din Baia Mare a dus la trecerea Unirea Ungheni pe primul loc (învingătoare cu 4-1 cu penultima clasata din Odorhei).
În continuare înghesuiala în topul clasamentului continuă să existe. Diferenţa dintre locul 7 şi primul loc este de numai patru puncte, oricare din aceste formaţii putând ajunge foarte repede pe podium.
Uniriştii nu au putut mai mult
Unirea Tărlungeni - Gloria II Bistriţa 2-3 (0-0). Au marcat: Voicu (74), Cercel (85)/Anton (52), Bawab (48 şi 60).
Unirea: Târziu - Andrei, Tatarciuc, Balint, Săndulache-V.Munteanu, Brujan, Cercel, Airinei (52 Voicu) - L.Niculaie, Kurtuly (63 Gerotă). Antrenor: Gyorgy Balint.
Cu doi jucători, importanţi suspendaţi, Vlăsceanu şi Sorin Marin, formaţia din Tărlungeni a avut una dintre cele mai modeste evoluţii în compania unei formaţii tinere, cu jucători de mare perspectivă pe care Nae Manea îi aşteaptă la prima garnitură. Nouă jucători din echipa Gloriei sunt născuţi din 1991. Gazdele nu au avut nici o acţiune care să pună probleme echipei oaspete până în momentul în care scorul devenise 0-3, ca urmare a unor greşeli în apărarea Unirii. Primul gol al gazdelor s-a produs în min. 74 când Voicu pune capul la o centrare a Munteanu pentru ca Cercel să reuşeasc