Prefectul Vrancei a luptat cu iarna si a cazut la datorie. Dramatismul situatiei din Vrancea a fost o arie interpretata perfect de Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean. Prefectul Sorin Hornea a pierdut acest meci televizat ore in sir, care a capatat imediat turnura politica: pentru vietile a zeci de mii de oameni se bateau un pesedist cu un om al Guvernului, adica Opozitia cu Puterea. Vineri, 10 februarie, la ora 14, Marian Oprisan a umplut ecranele cu un bilant tragic, tonul sau grav amintind de tsunami-ul devastator din Indonezia, din 2004. 41.000 de oameni in izolare totala, 69 de sate (din 9 comune) rupte de lume, 6 sate fara curent electric, avarii in alte 26 de localitati, 8 drumuri nationale blocate, 17 judetene, 27 de decedati care n-au putut fi inmormantati, o primarie si doua case arse. "13% din populatia judetului Vrancea se afla de 8 zile in izolare, fara hrana, servicii medicale, medicamente si fara curent electric", incheia Oprisan apoteotic, care invoca un singur lucru: prefectul Sorin Hornea n-a declarat starea de alerta pe care el o solicitase de o saptamana, scrie EVZ.
Dictionar de termeni. Ce inseamna cod galben, cod portocaliu, cod rosu, stare de alerta si stare de urgenta. Codurile sunt emise de catre Autoritatea Nationala de Meteorologie (ANM), de cele mai multe ori pentru anumite regiuni, si reflecta estimarile privind gravitatea evenimentelor meteorologice care ar urma sa aiba loc, conform informatiilor disponibile la un anumit moment dat. Un astfel de cod poate fi, in ordinea crescatoare a gravitatii fenomenelor meteorologice, verde, galben, portocaliu sau rosu. Codul verde este anuntat in momentul in care "nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase". Codul galben se anunta atunci cand "fenomenele meteorologice anuntate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuit