Un militar aflat în misiune în cartierul La Défense a fost înjunghiat sâmbătă, cu un cutter, de un bărbat care a fugit de la locul faptei.
Potrivit ziarelor franceze „Le Parisien“, respectiv „Le Monde“, militarul a fost rănit la gât, dar viaţa sa nu este în pericol.
Agresorul, descris ca fiind un bărbat nord-african în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fugit de la locul faptei.
Preşedintele Hollande a refuzat să asocieze acest incident cu asasinarea soldatului britanic survenită miercuri, în Londra.
„Trebuie să analizăm toate ipotezele. Nu cred că ar putea avea vreo legătură cu agresiunea din Londra. Cerem tuturor soldaţilor să fie atenţi şi vigilenţi. Nu cunoaştem încă împrejurările agresiunii, nici personalitatea agresorului, dar trebuie să analizăm toate ipotezele şi să nu ignorăm vreuna“, a declarat Hollande.
Ulterior, militarul rănit a fost internat în spital, autorităţile precizând că se află în afara oricărui pericol.