SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Se spune că generaţiile dintre cele două războaie aveau vocaţia prieteniei. Câteva cafenele din Bucureşti erau faimoase prin grupurile de prieteni, care le frecventau, şi prin amiciţiile prestigioase care se legau aici. Într-o carte despre localurile renumite pentru această virtute, de mijlocitoare la împrietenire, am aflat sintagme precum “talent la prieteni”, “darul prieteniei” şi “un om pe deplin realizat în prietenie”, care astăzi ne par exagerări.
Astăzi ne pare o exagerare şi formularea “realizat în căsnicie” sau “realizat prin copiii săi”.
Am citit în câteva dicţionare enciclopedice definiţiile prieteniei. Toate au cusurul că nu conţin ideea de talent relaţional. În ce ar consta talentul? E greu de spus, dar tot în volumul despre cârciumile şi cafenelele interbelice apărea o observaţie de ţinut minte. Oamenii se întâlneau ca să se simtă bine.
Să ne imaginăm că plecăm la plimbare şi la întrebarea “Ce treabă ai în oraş?, pe care ne-o adresează părinţii sau soţia, răspundem: Mă duc să mă întâlnesc cu prietenii ca să mă simt bine. Oare cum ar fi comentat răspunsul? Nu de mult, am petrecut câteva ceasuri, m-am simţit cum s-ar zice bine câteva ceasuri, în grupul de prieteni din copilărie ai unui domn cu un foarte cuprinzător talent în acest sens, al stării de bine laolaltă. Oameni trecuţi binişor şi de a doua tinereţe, care nu s-au săturat nici o clipă unii de alţii şi şi-au apărat sentimentele de grup de când erau mici ca pe bunul lor cel mai tainic şi de preţ. Păreau cu toţii din altă lume, cu valori umane subînţelese, imune la trecerea timpului. Bărbatul cu talent la prieteni era foarte mândru de stabilitatea “găştii”. În vorbirea lor, cuvântul “gaşcă” n-avea nimic din conotaţiile vulgare şi antisociale pe care le-a acumulat în ultimele două decenii. Se regăseau în el la vârsta de
