Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL gata să se rupă la Iaşi! Adomniţei, înfrânt de consilierii judeţeni

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 13 decembrie 2013 ·

Raportul de forţe politice din Consiliul Judeţean a fost dat peste cap. Preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, a suferit ieri prima înfrângere în plen de când a preluat conducerea instituţiei. Adomniţei s-a văzut confruntat în plenul CJ cu o coaliţie care a reunit consilierii PDL, PPDD, PC în jurul aliaţilor teoretici ai preşedintelui CJ, consilierii PSD. Singurii care au rămas alături de Adomniţei au fost liberalii. Votul împotriva lui Adomniţei este cu atât mai semnificativ cu cât miza a fost reprezentată de doar câteva sute de mii de lei. Deşi principalii protagonişti au afirmat oficial că a fost vorba doar de o chestiune de principiu, soliditatea coaliţiei USL nefiind afectată, unii consilieri vorbesc deja de negocieri pentru o nouă majoritate de îndată ce fricţiunile dintre PSD şi PNL vor deveni mai serioase.

Scandalul care a schimbat ieri raportul de forţe din CJ a avut o miză de aproximativ 400.000 lei. Concret, plenul CJ urma să împartă două milioane lei pentru echilibrarea bugetelor consiliilor locale. Sumele sunt repartizate, conform legii, în funcţie de populaţia şi suprafaţa localităţii, ponderea celor doi indicatori aflându-se însă la latitudinea CJ. La precedentele repartizări de sume, populaţia conta în proporţie de 60%, iar suprafaţa lo­calităţii, în proporţie de 40%. Preşedintele CJ a propus schimbarea procentelor, astfel încât populaţia să fie luată în calcul doar în pro­porţie de 10%, grosul banilor urmând să fie repartizaţi în funcţie de suprafaţa localităţii. Adomniţei nu a ascuns faptul că intenţionează să dirijeze mai mulţi bani către comune, municipiul Iaşi fiind principalul perdant. „Ce împărţim noi, înseamnă o cincime din banii alocaţi judeţului. Restul de patru cincimi este împărţit de Direcţia de Finanţe. Deja cele cinci oraşe au primit grosul banilor. Noi încercăm să îi ajutăm pe cei mai amărâţi. Nici măcar nu este un principiu li

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 32 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 45 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 46 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 27 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°