Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Boston, New York şi Washington, în alertă maximă

Publicat in Flacara Iasului, marți 16 aprilie 2013 ·

Autorităţile americane au întărit securitatea în Boston, New York şi Washington, dar şi în jurul Casei Albe, în hoteluri şi în alte puncte sensibile din mai multe oraşe mari, scrie astăzi ziarul Las Provincias. După cele două explozii de luni de la maratonul din Boston, multe oraşe din SUA au luat imediat măsuri. Securitatea în jurul Casei Albe şi nivelul de alertă la Washington DC au crescut. Bulevardul Pennsylvania, care se întinde până în dreptul Casei Albe, a fost blocată ca măsură de precauţie, după cele două explozii înregistrate în timpul maratonului din oraşul Boston care au provocat trei morţi şi peste 130 de răniţi. Pietonii, care în mod normal se puteau deplasa prin faţa gardului de fier forjat al reşedinţei preşedintelui Barack Obama şi prin parcul Lafayette, şi-au văzut blocată trecerea cu benzi galbene şi agenţi de poliţie postaţi din 10 în 10 metri. Poliţia din Washington DC a crescut nivelul de securitate în tot oraşul, mai ales în jurul clădirilor oficiale, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei ziarului The Washington Post. Şi în oraşul New York autorităţile au crescut nivelul de securitate la hoteluri şi în puncte sensibile, prin intermediul unui protocol pus la punct după atentatele din 11 septembrie 2001 împotriva Turnurilor Gemene din New York şi Pentagonului din Washington. Această creştere a gradului de alertă a fost pusă în aplicare şi după atentatele de la Londra din iulie 2005 sau cele din Mumbai (India) din noiembrie 2008. Potrivit CNN, au fost impuse şi restricţii privind utilizarea spaţiului aerian asupra oraşului Boston. Poliţia din New York a anunţat că a sporit vigilenţa în punctele cheie ale oraşului, inclusiv în hoteluri. "Am întărit securitatea la hoteluri şi în alte puncte importante ale oraşului prin desfăşurarea de vehicule şi unităţi de intervenţie rapidă, până când vom afla mai multe' despre exploziile dinBoston, a infor

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Fico, premierul slovac, se zbate „între viaţă şi moarte”. Medicii luptă să-l salveze

Wall-Street.ro acum 34 minute
Prim-ministrul slovac Robert Fico se zbate "între viaţă şi moarte" după ce a fost rănit cu mai multe focuri de armă în urma unei reuniuni a cabinetului său şi urmează să fie supus unei "intervenţii medicale de urgenţă". Robert Fico, în vârstă de 59

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 48 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum o ora
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°